Rompetrol Downstream, divizia de retail a Grupului KMG International în România, a deschis două noi centre integrate de servicii pe Autostrada A1 (tronsonul Nădlac – Sibiu), în apropierea localităţii Giarmata din judeţul Timiş (km 500+596 stânga şi dreapta).
Investiţia necesară pentru realizarea celor două staţii de distribuţie carburanţi s-a ridicat la 6,5 milioane de dolari. Cele două staţii fac parte dintr-un pachet de 12 centre integrate de servicii construite de Rompetrol pe Autostrada A1, cu o investiţie totală estimată de peste 40 de milioane de dolari, derulată prin Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român. Opt dintre acestea sunt deja deschise publicului.
“Rompetrol continuă dezvoltarea lanţului de staţii de pe autostrada A1 sub un nou concept, oferind clienţilor o gamă variată de produse şi servicii: alimentare cu carburanţi, staţii de încărcare a maşinilor electrice, magazine, cafenea, terasă, spaţiu verde, loc de joacă, parcări. Practic, staţia nu mai este doar un loc unde alimentezi maşina cu carburant, ci un spaţiu de relaxare, unde şoferii să-şi recapete energia pentru a porni din nou la drum în siguranţă. În acelaşi timp, continuăm dezvoltarea brandului hei şi a noului concept de magazin cu extensiile de brand hei&coffee, cum sunt cele de la Giarmata, şi coffee&gourmet, unde clienţii noştri pot savura o masă caldă, cu produse variate şi proaspete. Şase din cele 12 staţii vor funcţiona sub brandul coffee&gourmet”, a declarat Bauyrzhan Nugumanov, directorul general al Rompetrol Downstream.
Primele patru benzinării de pe A1, amplasate în apropierea localităţilor Pecica şi Orăştie, au fost deschise în luna martie, în urma unei investiţii de 14 milioane de dolari. Alte două, în proximitatea localităţii Şagu (judeţul Arad) sunt deschise şi vor fi inaugurate oficial în perioada următoare. Restul de patru centre integrate de pe A1 vor funcţiona în apropiere de Recaş (judeţul Timiş) şi Cristian (judeţul Sibiu).
Fiecare staţie nouă de pe autostradă are între 45 şi 65 de angajaţi, iar suprafaţa din interior este cuprinsă între 300 şi 600 de metri pătraţi, de trei ori mai mult decât cea a unei benzinării obişnuite. La exterior, suprafaţa totală este de peste 35.000 de metri pătraţi, cu peste 150 de locuri de parcare la Giarmata stânga şi aproximativ 120 la Giarmata dreapta. Şoferii au la dispoziţie câte patru posturi de încărcare rapidă a maşinilor electrice în fiecare dintre amplasamente.
Totodată, compania continuă colaborarea cu KFC, care a deschis un nou restaurant în staţia Giarmata stânga. Acesta după ce, în martie, KFC a inaugurat alte două unităţi în benzinăriile Rompetrol de la Orăştie şi Pecica, pe autostrada A1.
Rompetrol este deschisă şi la alte parteneriate, în special cu scopul de a promova producătorii locali din regiunile unde au fost construite benzinăriile. “Suntem dispuşi să amenajăm şi spaţii exterioare, în funcţie de interesul partenerilor locali, pentru ca aceştia să-şi poată comercializa produsele în cele mai stricte condiţii de siguranţă alimentară”, a mai spus Bauyrzhan Nugumanov.
Noile centre integrate au fost predate pentru utilare, dotare, operare şi întreţinere de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. către Rompetrol Downstream în baza unor contracte de concesiune de servicii atribuite prin licitaţie publică.
Rompetrol Downstream
Rompetrol Downstream este divizia de retail a Grupului KMG International în România.
La finele primului trimestru din 2023, compania opera o reţea de 1.284 puncte de comercializare carburanţi, formată din staţiile proprii Rompetrol, Partener Rompetrol, dar şi staţii mobile – Rompetrol Express şi baze interne (rezervoare de 9 şi 20 metri cubi amplasate în incinta companiilor din diverse domenii de activitate – transporturi, construcţii, agricultură etc)
În plus, compania operează la nivel national şi 6 depozite de carburanţi, circa 280 de statii de încărcare auto cu gaz petrolier lichefiat – GPL şi peste 7.000 de puncte de distribuţie butelii GPL/Rompetrol casnic.
Divizia de retail a Grupului KMG International a lansat în 2017 prima benzinărie dotată cu staţii de încărcare a maşinilor electrice, iar în 2018 a finalizat instalarea de panouri solare într-una din benzinăriile Rompetrol din Bucureşti, o premieră pentru România şi regiunea Mării Negre.