Rompetrol
Presa
De astăzi, în staţiile Rompetrol se ascultă muzica Festivalului George Enescu

Începând cu 28 august, staţiile Rompetrol din Bucureşti vor difuza muzică clasică, ca parte a parteneriatului cu Festivalul Internaţional George Enescu. Vor putea fi ascultate înregistrări din ediţiile trecute, intrepretări ale unor giganţi ai scenelor internaţionale.

De asemenea, vor fi incluse în selecţia de piese intrepretări ale câştigătorilor ultimei ediţii a Concursului Internaţional George Enescu. Muzica lui George Enescu, dar şi a altor compozitori de renume va putea fi ascultată între orele 16:00 şi 23:00 în 11 locaţii din Bucureşti, sonorităţile Festivalului fiind astfel aduse mai aproape de publicul meloman şi nu numai.

“Promovarea culturii şi a artiştilor români şi internaţionali este un element important pentru dezvoltarea frumoasă şi sănătoasă a comunităţilor. Suntem parteneri de tradiţie ai festivalului George Enescu, iar anul acesta am vrut să aducem mai aproape de publicul român muzica festivalului, prin difuzarea ei în staţiile Rompetrol din Bucureşti, pentru a aduce mai multă armonie, în ton cu tema ediţiei 2019.” Alexey Golovin, director, department juridic şi afaceri corporative, KMG International.

Rompetrol este de 10 ani partener al Festivalului George Enescu. In aceşti ani, am dezvoltat numeroase proiecte culturale, aducând artişti români şi internaţionali mai aproape de comunităţile noastre locale şi promovând muzica clasică prin diferite iniţiative. Parteneriatul semnat în 2010 între Grupul KMG International şi organizatorii Festivalului şi Concursului „George Enescu” este un angajament de a susţine evoluţia culturii în România, cu participarea muzicienilor români şi internaţionali.

Activităţile susţinute de KMG International în cadrul Festivalului includ gala Festivalului, concertul Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam şi, în cadrul Concursului, Grupul a susţinut, de asemenea, prezenţa mai multor artişti din Kazahstan, precum Zhibek Mussurgaliyeva şi Erzhan Kulibaev. În cadrul ediţiei 2019, Rompetrol şi Festivalul George Enescu au dezvoltat mai multe proiecte asociate, printre care se numără quiz-uri şi concursuri pe diferite canale media (radio, online), ce premiază publicul audiofil cu bilete la diferite concerte din cadrul festivalului.