Turism Turism

Vacanță la Roma, orașul-capodoperă

”Vacanță la Roma” nu e doar titlul unui film cu Audrey Hepburn în rolul principal, care a cucerit un Oscar pentru rolul unei prințese moderne. Poate fi chiar vacanța visurilor tale, pentru că Roma este o adevărată operă de artă.  

Roma este orașul care ne duce cu gândul la una dintre cele mai mari civilizații. Cu siguranță veți fi impresionați de ”orașul etern”, cu o arhitectură ce îmbină elemente romanice, gotice și corintice.

Roma este ideală pentru iubitorii de artă, pentru că găzduiește capodopere în pictură, sculptură și arhitectură. Artiști renumiți precum Michelangelo, Salvi, Sangallo, Maderno și Bernini s-au inspirat din farmecul Romei pentru a crea opere de artă remarcabile.

Iată câteva obiective turistice de bifat într-un sejur la Roma:

 

Colosseum – arena de luptă a gladiatorilor

Colosseum-ul este cel mai mare amfiteatru din Imperiul Roman. Aici se întâlneau gladiatorii și se organizau spectacole la care asistau aproximativ 80.000 de spectatori. Turiștii sunt fascinați de acest loc ce încă mai poartă farmecul luptelor cu gladiatori.

Construcția sa a început în anul 72 î.Hr., în timpul Împăratului Vespasian. Ultimul spectacol a avut loc în anul 523, iar de atunci Colloseum-ul a fost folosit în multe scopuri.

Lângă Colosseum veți întâlni și Arca lui Constantin, care s-a menținut aproape intactă, deși a fost construită în anul 315 î.Hr.

 

Forumul Roman

Ruinele din cadrul Forumului Roman transpun orice vizitator în Roma antică. Gloria Imperiului Roman transpare în acest loc misterios, ce găzduiește unul dintre cele mai importante sit-uri arheologice din lume.

Într-o plimbare printre ruine veți descoperi tumultul vieții sociale și politice din timpul Romei Imperiale. Printre clădirile cele mai distinctive din cadrul Forumului Roman se numără Arcul lui Septimus Severus, Arcul lui Titus, Rostra, Templul lui Antoniu și Faustina, precum și alte bazilici sau temple.

 

Basilica Sf. Petru

Basilica Sfântului Petru se află în Vatican și este cea mai mare biserică din lume, cu coloane impresionante. Este bijuteria coroanei orașului Vatican, iar piatra de temelie a bisericii a fost pusă în 1506. Interiorul bisericii impresionează turiștii din întreaga lume prin altarele și monumentele numeroase. Puteți vizita și domul basilicii, care poate fi accesat cu un lift până la acoperiș. Apoi există încă 323 de trepte care vă pot duce spre locul din care puteți admira Roma de sus.

Muzeele Vaticanului găzduiesc cele mai mari și valoroase colecții de artă din lume. Veți descoperi aici Capela Sixtină, pictată de Michelangelo, dar și alte opere pictate de DaVinci, Bernini sau Raphael.

Muzeele fac parte din Palatul Vatican, care este reședința oficială a Papei din 1377. Merită să vizitați și stanzele lui Rafael, care reprezintă mai multe camere pictate de mari pictori.

 

Pantheon-ul – templul zeilor

Pantheon-ul este un loc sacru, care a trecut cu siguranță testul timpului. Chiar dacă a fost construită în 126 î. Hr., clădirea situată în Piazza della Rotonda s-a păstrat foarte bine. Intrarea în Pantheon este grandioasă, cu 16 coloane masive din granit, realizate în stil corintic. Templul a fost dedicat tuturor zeilor, ceea ce imprimă o atmosferă mistică.

Turiștii care îl vizitează într-o zi ploioasă cu siguranță vor rămâne impresionați de experiență, pentru că picăturile se preling prin crăpăturile existente în tavan.

Fontana di Trevi

Aici este locul în care toate dorințele se îndeplinesc. Trebuie doar să vă gândiți la ce vă doriți și să aruncați o monedă în celebra fântână. Restul e magie.

Legenda spune că turistul care aruncă o monedă în fântână se va întoarce cu siguranță la Roma. Orașul e atât de frumos încât dă dependență! Nu degeaba este denumit ”orașul etern”.

Piața Spania

Cadrele superbe din Piața Spania vă vor cuceri încă de la prima vedere. Aici e locul ideal pentru câteva instantanee pe Treptele Spaniole. Efectul e cuceritor, iar obeliscul și fântâna completează priveliștea fabuloasă.

 

Piața Navona

Piața Navona se numără printre cele mai frumoase piețe din lume. Situată chiar în centrul orașului, piața dispune de un obelisc și numeroase cafenele. Atmosfera de aici este ideală pentru o plimbare romantică în doi sau pentru a sărbători un moment special.

Punctul de atracție al pieței este reprezentat de cele trei fântâni superbe. O altă atracție este biserica în stil baroc, Sant’Agnese in Agone.

Parcul Villa Borghese

Villa Borghese este cel mai mare parc din Roma și este situat la nord de Piața Spania. Parcul are un amfiteatru numit Piazza di Siena, un arc de trimf și o grădină botanică.

Cunoscut și sub denumirea de Parcul Muzeelor, Villa Borghese găzduiește câteva colecții importante. Enumerăm aici picturi ale unor maeștri precum Titian, Rubens și Raphael.   

 

Pizza, paste și cea mai bună înghetață din lume

Mâncarea italiană este cunoscută în întreaga lume. Recomandăm cu încredere specialități precum paste carbonara, lasagna, gnocchi și pizza din belșug. Fiecare regiune din Italia are bucătăria specifică, iar deliciile locale vă vor da pe spate. Nu uitați să savurați pizza într-o trattoria de cartier. Buon Appetito!

Înghețata este absolut divină. Încercați înghețată cu ricotta, migdale și smochine, în timp ce admirați peisajul de pe Treptele Spaniole. Sună mirific, nu-i așa?

 

Profitați de reducerile dedicate clienților Rompetrol, din numărul 27 al revistei Rompetrol, distribuită gratuit în stații.

 

Promo