Turism Turism

Iarna pe pârtii

Dacă obișnuiți să călătoriți prin țară, suntem siguri că ați observat deja că, de săptămâni bune, crestele munților au prins a se-nveșmânta într-un alb pur. Este semnalul că Sărbătorile sunt aproape, și nu este de mirare că ne zboară gândul tot mai des la zilele de vacanță. La ritualuri de Crăciun trăite în tihnă, pe la vreo pensiune ascunsă în mijlocul naturii, ori într-un cătun care, raportat la tumultul cotidian, pare desprins dintr-o altă lume. Ori, de ce nu, la cabanele sau resorturile ultra-moderne aflate în proximitatea pârtiilor care-ți pot oferi experiențele de neuitat tipice sporturilor de iarnă.

Indiferent de alegerea pe care o vei face pentru zilele de vacanță, în ecuație apare și mijlocul de deplasare către locația aleasă. Îți dorești , firesc, confort și stil . În unele cazuri , ai nevoie și de calități speciale ale vehiculului, pentru a ajunge la destinațiile situate în zone mai puțin accesibile. Și, ce este sigur, ținând cont de cirumstanțele deosebite pe care le presupune un drum cu mașina efectuat iarna , siguranța.

 

Combinația perfectă

Le poți avea pe toate într-un pachet? Răspunsul este da, și este oferit de Mercedes-Benz prin intermediul tracțiunii 4MATIC, completată, pentru trasee speciale, de funcțiile off-road. 4MATIC asigură o conducere în siguranță și o manevrabilitate constantă, în special pe secțiunile dificile de drum și în condiții meteorologice nefavorabile. În funcție de situație, între 100 și 50 din cuplul disponibil poate fi distribuit către puntea față și între pana la 50 către puntea spate. Ca urmare, sistemul se adaptează în mod flexibil și imperceptibil la situația respectivă de conducere și oferă nu doar tracțiune optimă, ci și consum de carburant ușor mai mic, fără ca prezența să afecteze radical greutatea totală a automobilului în raport cu modelele cu tracțiune pe puntea față. Evident, caracteristicile sistemului pot fi controlate prin intermediul modurilor speciale de personalizare pe care le permite transmisia. Sistemul de la Mercedes Dynamic Select și suspensia adaptivă Airmatic permit modificarea răspunsului accelerației, al fermității direcției și al amortizoarelor. Apoi, modul de transmisie off-road oferă capacități și mai bune, cu o apăsare de buton, caracteristicile modificate ale propulsiei optimizând tracțiunea, în special pe teren accidentat, iar reglarea vitezei, la coborârea în pantă (DSR) ajută șoferul să facă față în siguranță chiar și pe pante abrupte. Şi, rețineți, am spicuit doar câteva dintre numeroasele beneficii pe care le oferă aceste sisteme concepute de inginerii germani de la Mercedes-Benz.

 

O mulțime de personalități

Ceea ce este mai important, tracțiunea 4MATIC este disponibilă pe o gamă largă de modele, astfel încât aveți o mulțime de opțiuni care vă permit să vă alegeți companionul pentru vacanță, dar și pentru drumurile de zi cu zi în funcție de necesități, dar și de personalitate sau preferințele legate de dimensiuni, tip de caroserie sau interior. Un prim exemplu este noua Clasa E, un model care, deși a ajuns de curând în showroom-uri, a câștigat o mulțime de premii, printre care și acela care îl consacră drept ”Cea mai bună limuzină business” din lume (titlu acordat de prestigiosului cotidian britanic The Telegraph). Cea de-a zecea generație E se remarcă prin designul distinctiv și plin de emoție, prin dimensiunile sporite pentru a oferi mai mult spațiu tuturor pasagerilor, prin noua generație de motoare, dar mai ales prin tehnologia de vârf care face din acest model unul de referință în industria auto, dovadă stă și faptul că este supranumit ”Masterpiece of Intelligence”.

Nu este greu de ghicit, povestea noastră continuă cu gama de crossover-uri și SUV-uri, care este cea mai bună expresie a atenției pe care Mercedes-Benz o acordă dorințelor clienților săi. ”Îndrăznește”, așa te invită compania germană, făcând referire la GLA. Primul SUV compact de la Mercedes-Benz îmbină originile de coupé în materie de design, cu o utilizare practică în activitatea zilnică. Rolul principal pe care îl deține în cadrul segmentului de autovehicule compacte premium all-road se reflectă în mod impresionant în designul său urban. Designul său transmite încredere și prestanță, datorită proporțiilor sale dinamice și sportive și părții frontale cu steaua amplasată central. Linia caracteristică a designului, care se întinde de la faruri și părțile laterale până la puntea spate, asigură un dinamism elegant și continuu, chiar și când staționați. Mai este ceva? A, da, manifestați-vă personalitatea și imprimați noului GLA caracterul propriu cu cele trei variante de design și linii de echipare. Sportiv-dinamic cu AMG Line, splendid cu varianta Urban sau elegant și strălucitor cu linia de echipare Style: acum dumneavoastră decideți în ce lumină vă veți prezenta.

 

Activ. Distinct. Versatil. Sunt calitățile SUV-ului GLC. Un autovehicul cu personalitate puternică, cu aspect solid și atletic. Un tovarăș de încredere și experimentat pentru orice situație de viață: clasic, inovator, progresist şi întotdeauna nerăbdător să plece la drum. Iar dacă doriți un model care combină structura puternică a unui SUV cu formele dinamice ale unui coupé, puteți alege vesiunea GLC Coupe. Astfel apare un vehicul care reprezintă o adevărată experiență încă de la prima privire. Cu liniile progresive ale exteriorului, ghidând și captivând ochiul privitorului, precum și cu interiorul care invită observatorul să se lase în voia conceptului de design unic. Ceea ce exprimă pe exterior, GLC Coupé transferă și în interior: aici, materialele de calitate: Aici, materialele de calitate superioară se combină cu un design care îți taie răsuflarea și elemente de ornament exclusiviste. Un ambient care corespunde celor mai înalte standarde privind individualitatea și expresivitatea. Urcând mai sus, dăm de GLE, un model care radiază libertate. Dinamism. Asertivitate. Eficiență. O persoană cu toate aceste atribute va emana o stare de liniște, va ști cum să aprecieze ceea ce a obținut și va face față provocărilor viitoare cu superioritate, fără efort. Acesta se va simți bine în pielea sa, dar se va putea detașa și va merge mult mai departe. Indiferent cărei tip de provocare doriți să-i faceți față, noul GLE este partenerul ideal care vă va ajuta să o depășiți. Pasionații de off-road vor fi deosebit de încântați de acest lucru și toți ceilalți se vor bucura de luxul de a putea conduce pe teren accidentat atunci când doresc, fără a-și face griji cu privire la aceasta. Modul de conducere „Offroad ” al pachetului Off-Road Engineering, disponibil opțional, asigură setările optime pentru părăsirea carosabilului. Transmisia cu trepte pentru viteze mici facilitează condusul mai încet pe teren accidentat, cu un ritm mai bun și aderență sporită. Astfel, noul GLE este ideal pentru coborâri controlate pe munte, în special pe suprafețe cu aderență minimă.

Odată cu timpul, cu succesul, cu experiența, obiectivele nu se împuținează. Dar calea spre atingerea lor devine mai frumoasă. Și mai extraordinar de încrezător. Mai sigur. Totul pare mai ușor pe șosea în noul GLS, modelul SUV al clasei S. Liniște și încredere? Aspecte pe care nu le-ați mai experimentat sub această formă. Putere? Suficientă în orice moment.

Clasa G a întors întotdeauna privirile. Acest clasic al mașinilor off-road captivează prin designul său inconfundabil, prin materialele de calitate utilizate și prin acele tușe speciale din interior. Designul exterior este caracterizat de liniile sale clare și de tradiție care inspiră forță și te duce imediat cu gândul la capacități off-road. Stilul atrăgător al exteriorului continuă și în interiorul Clasei G. Elementele exclusiviste, funcțiile tehnice de ultimă generație, comenzile funcționale și finisajele migăloase care amintesc de artizanii manuali, toate oferă un confort luxos și un sentiment puternic al valorii percepute. Iar din punctul de vedere al capacităților, este în frunte, chiar și acolo unde alții nu o pot urma. A îndrăznit să meargă pe terenuri considerate de nepătruns. Netulburată. Directă. Întotdeauna în față.

 

 Articol apărut în revista Rompetrol, numărul 30, decembrie 2016 - ianuarie 2017

Promo