Sfaturi Sfaturi

Idei pentru grătar

Unul dintre avantajele luate în calcul de o familie atunci când se mută la casă este posibilitatea de a monta un grătar în curte şi a transforma, astfel, zilele libere într-o ocazie la îndemână de a petrece. Datorită dimensiunilor, un grătar devine piesa centrală a curţii, aşa că este necesar să ne gândim bine unde îl amplasăm şi să avem multă grijă la modul în care îl montăm şi mai ales la fundaţia pe care o facem pentru această piesă.

Montarea grătarului se face numai pe o suprafaţă plană şi stabilă. Se sapă o fundaţie în care se pot pune, de exemplu, pietre de râu, pentru a se asigura o stabilitate a solului. După uniformizare, se toarnă o placă de beton, cu grija de a fi cât mai dreaptă şi suficient de dură pentru a suporta greutatea structurii. Cei care vor să construiască singuri grătarul trebuie să se asigure că plăcile de beton folosite sunt îmbinate cât mai drept. Orice pantă va transforma ceea ce ar trebui să fie o după-amiază plăcută într-un chin. Suprafaţa pe care va veni grătarul de metal trebuie acoperită de cărămizi refractare, deoarece betonul nu rezistă foarte bine la călduri extreme. De regulă, însă, grătarele sunt vândute de magazinele de profil pe bucăţi, cu instrucţiuni de ambalare. Un sfat util este să se folosească adeziv pentru gresie la îmbinarea părţilor componente. Adezivul pentru gresie rezistă la fenomenul de dilatare şi contractare pe care arderile repetate îl vor genera. Adezivul, însă, nu trebuie turnat în exces, pentru că în acest fel elasticitatea necesară poate dispărea. Toate componentele trebuie verificate înainte de montare. În cazul în care există crăpături, plăcile care le conţin trebuie neapărat schimbate. De asemenea, trebuie mare grijă să fie îndepărtate toate componentele de plastic aflate în plăcile grătarului. După montare, trebuie aşteptat cel puţin 24 de ore pentru ca structura să se stabilizeze, înainte ca grătarul să fie utilizat.

 42071021_s.jpg (1000×1000)

Un alt lucru de care trebuie ţinut cont este locul în care grătarul va fi amplasat. Acesta ar trebui să fie aproape atât de bucătărie, cât şi de o sursă de apă, pentru eventualele accidente. Evident, nu trebuie amplasat în apropiere de materiale inflamabile.

În cazul în care vă deranjează ochii indiscreţi ai vecinilor, grătarul şi curtea în sine pot fi camuflate cu elemente de decor.

O soluţie ar fi utilizarea unor ghivece cu iederă. Le puteţi amplasa fie pe câteva rafturi, fie să le atârnaţi de partea de sus a terasei. Se obţine astfel o cortină verde care vă va  feri de ochii curioşilor.

O altă metodă care îmbină utilitatea cu esteticul este o perdea de arbori de bambus. Arborii de bambus au avantajul de a fi înalţi şi de a avea frunze dese. Pot fi plantaţi direct în sol, ori puşi în ghivece amplasate între curtea dumneavoastră şi cea a vecinilor băgăcioşi.

 

Articol apărut în revista Rompetrol, Nr. 23, 1-31.05.2016

Promo